Utilizarea căștilor AirPods cu Mac-ul dvs.
Când căștile AirPods sunt în apropiere și pregătite pentru utilizarea cu Mac-ul dvs, le puteți utiliza pentru a asculta muzică, a utiliza Siri sau pentru a efectua apeluri telefonice.
Dacă AirPods sunt conectate la iPhone-ul dvs.
Dacă ați conectat deja căștile AirPods la iPhone, acestea sunt pregătite pentru a fi utilizate cu Mac-ul dvs. (Mac-ul trebuie să fie compatibil cu Handoff și trebuie să fiți autentificat pe iCloud utilizând același ID Apple).
Deschideți carcasa căștilor AirPods.
Faceți clic pe Control volum în bara de meniu de pe Mac, apoi selectați AirPods.
Conectarea căștilor AirPods la Mac-ul dvs.
Dacă AirPods nu sunt conectate la iPhone-ul dvs, le puteți conecta direct la Mac-ul dvs.
Având căștile AirPods în carcasa lor, deschideți capacul.
Țineți apăsat butonul de configurare de pe spatele carcasei până când ledul de stare clipește alb.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Bluetooth.
Selectați AirPods din lista Dispozitive, apoi faceți clic pe Conectează.
În cazul în care căștile AirPods sunt compatibile cu această funcție, faceți clic pe Activează pentru a putea spune “Hey Siri” pentru a începe să utilizați Siri cu căștile AirPods.
În cazul în care vi se solicită dacă doriți să îmbunătățiți Siri și Dictare, efectuați una dintre acțiunile următoare:
Partajați înregistrările audio: Faceți clic pe Partajează înregistrările audio pentru a permite Apple să stocheze conținutul audio al interacțiunilor dvs. care implică Siri și Dictare de pe acest Mac. Este posibil ca Apple să examineze o mostră a conținutului audio stocat.
Nu partajați înregistrările audio: Faceți clic pe Nu acum.
Dacă vă răzgândiți mai târziu și doriți să partajați sau să nu mai partajați înregistrările audio, selectați sau deselectați caseta de validare Îmbunătățire Siri și Dictare din secțiunea Analiză și îmbunătățiri a preferințelor Intimitate. Consultați Modificarea preferințelor Intimitate.
Notă: Puteți elimina înregistrările audio de pe serverele Apple oricând doriți – consultați Ștergerea istoricului pentru Siri și Dictare.
Pentru a utiliza Siri sau pentru a efectua apeluri telefonice, apăsați dublu pe una dintre căștile AirPods (trebuie să purtați doar una). Pentru mai multe informații, accesați site-ul web de asistență AirPods.
Sfat: În cazul în care căștile AirPods sunt compatibile cu această funcționalitate, spuneți “Hey Siri”. Dacă Siri nu răspunde, deschideți preferințele Siri și asigurați‑vă că opțiunea “Ascultare Hey Siri” pe AirPods este activată. Consultați Modificarea preferințelor Siri.