Configurarea Apple Pay pe Apple Watch
Adăugarea unui card pe Apple Watch
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone.
Apăsați Ceasul dvs., apoi apăsați Wallet și Apple Pay.
Dacă aveți carduri pe alte dispozitive Apple sau carduri pe care le-ați eliminat recent, apăsați Adăugați lângă un card pe care doriți să îl adăugați, apoi introduceți codul CVV al cardului.
Pentru orice alt card, apăsați Adăugați un card, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Este posibil ca emitenții de carduri să solicite pași suplimentari pentru a vă verifica identitatea.
Alegerea cardului implicit
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone.
Apăsați Ceasul dvs., apăsați Wallet și Apple Pay, apăsați Card implicit, apoi selectați cardul.
Reordonarea cardurilor de plată
Deschideți aplicația Wallet pe Apple Watch, țineți apăsat pe un card, apoi trageți-l într-o poziție nouă.
Pe un Apple Watch gestionat, puteți să atingeți și să trageți atât carduri de plată, cât și tichete.
Eliminarea unui card din Apple Pay
Deschideți aplicația Wallet pe Apple Watch.
Apăsați pentru a selecta un card.
Derulați în jos, apoi apăsați Ștergeți.
De asemenea, puteți deschide aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., apăsați Wallet și Apple Pay, apăsați pe card, apoi apăsați Eliminați acest card.
Găsirea numărului de cont al dispozitivului pentru un card
Atunci când faceți o plată cu Apple Watch, identificatorul Număr cont dispozitiv al cardului este trimis împreună cu plata la comerciant. Pentru a găsi ultimele patru cifre ale acestui număr, urmați acești pași:
Deschideți aplicația Wallet pe Apple Watch.
Apăsați pentru a selecta un card, apoi apăsați Informații card.
Notă: Dacă selectați un Apple Card, trebuie să introduceți parola Apple Watch-ului înainte de a putea vedea detaliile cardului.
De asemenea, puteți deschide aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., apăsați Wallet și Apple Pay, apoi apăsați cardul.
Modificarea detaliilor implicite ale tranzacției
Puteți modifica detaliile tranzacției din cadrul aplicației (inclusiv cardul implicit, adresa de livrare, e-mailul și numărul de telefon).
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone.
Apăsați Ceasul dvs., apăsați Wallet și Apple Pay, apoi derulați în jos pentru a vedea Opțiuni implicite tranzacții.
Apăsați pe un articol pentru a-l deschide.
Dacă pierdeți sau vă este furat Apple Watch-ul
Dacă pierdeți sau vă este furat Apple Watch-ul, puteți să:
Treceți Apple Watch-ul în modul Pierdut pentru a suspenda capacitatea de a plăti de pe Apple Watch-ul dvs.
Vă autentificați pe appleid.apple.com/ro utilizând ID‑ul dvs. Apple și eliminați posibilitatea de a face plăți folosind cardurile dvs. de credit sau de debit din Wallet.
În zona Dispozitive, selectați dispozitivul, apoi faceți clic pe Eliminați toate sub Apple Pay.
Îi apelați pe emitenții cardurilor dvs.