Urmărirea cotațiilor bursiere pe Apple Watch
Utilizați aplicația Bursa de pe Apple Watch pentru a vedea informații despre cotațiile bursiere pe care le urmăriți pe iPhone. Consultați Manualul de utilizare iPhone pentru mai multe informații despre utilizarea aplicației Bursa pe iPhone.
Solicitare Siri. Spuneți ceva precum: “What was today’s closing price for Apple stock?”
Adăugarea și eliminarea acțiunilor
Apple Watch-ul afișează acțiunile găsite în aplicația Bursa de pe iPhone, dar puteți adăuga și elimina acțiuni chiar de pe Apple Watch. Deschideți aplicația Bursa pe Apple Watch.
Adăugarea unei acțiuni: Derulați în partea de jos a ecranului, apoi apăsați Adăugați o acțiune. Rostiți numele acțiunii, apoi apăsați OK. Apăsați numele acțiunii din listă.
Eliminarea unei acțiuni: Apăsați acțiunea pe care doriți să o eliminați, apăsați ferm pe afișaj, apoi apăsați Eliminați.
Pentru a reordona acțiunile pe Apple Watch, deschideți aplicația Bursa de pe iPhone și reordonați-le. Ordinea se modifică pe Apple Watch în consecință.
Vizualizarea datelor bursiere pe Apple Watch
Deschideți aplicația Bursa pe Apple Watch.
Apăsați o acțiune în listă.
Apăsați < în colțul din stânga sus pentru a reveni la lista de acțiuni sau întoarceți coroana Digital Crown pentru a derula spre următoarea acțiune din listă.
Alegerea datelor pe care le vizualizați
Deschideți aplicația Bursa pe Apple Watch.
În timp ce vizualizați lista cu acțiuni, apăsați ferm pe afișaj, apoi apăsați Puncte, Capitalizarea bursieră sau Procentaj.
Sfat: De asemenea, puteți deschide aplicația Bursă de pe iPhone, apoi apăsați modificarea de preț pentru orice acțiune pentru a vedea modificarea procentuală sau capitalizarea bursieră.
Comutarea la aplicația Bursă de pe iPhone
Deschideți aplicația Bursa pe Apple Watch.
Pe iPhone, deschideți comutatorul de aplicații. (Pe un iPhone cu Face ID, glisați în sus dinspre marginea inferioară și opriți-vă; pe un iPhone cu buton principal, faceți dublu clic pe butonul principal.)
Apăsați butonul care apare în partea de jos a ecranului pentru a deschide aplicația Bursa.