Utilizarea centrului de control pe Apple Watch
Centrul de control vă oferă o modalitate simplă de a verifica nivelul bateriei, a trece ceasul pe modul silențios, a activa modul “Nu deranjați”, a transforma Apple Watch-ul într-o lanternă, a trece Apple Watch-ul în modul Avion, a activa modul Cinema și altele.
Deschiderea sau închiderea centrului de control
Deschiderea centrului de control: De pe cadranul ceasului, glisați în sus. De pe alte ecrane, mențineți apăsată partea de jos a ecranului, apoi glisați în sus.
Notă: Nu puteți deschide centrul de control de pe ecranul principal al Apple Watchului. Puteți în schimb să apăsați coroana Digital Crown pentru a accesa cadranul ceasului sau a deschide o aplicație, apoi deschideți centrul de control.
Închiderea centrului de control: Glisați în jos din partea de sus a ecranului sau apăsați coroana Digital Crown.
Pictogramă | Descriere | Pentru mai multe informații | |||||||||
Verificați procentajul bateriei. | Consultați Încărcarea Apple Watch-ului. | ||||||||||
Activați sau dezactivați datele celulare - doar la modelele Apple Watch cu conexiune celulară. | Consultați Utilizarea Apple Watch-ului cu o rețea celulară. | ||||||||||
Activați modul Avion. | Consultați Activarea modului Avion. | ||||||||||
Deconectați dispozitivul de la Wi-Fi. | Consultați Deconectarea de la o rețea Wi-Fi. | ||||||||||
Treceți Apple Watch-ului în modul Silențios. | Consultați Activarea modului Silențios. | ||||||||||
Activați opțiunea Nu deranjați. | Consultați Activarea opțiunii Nu deranjați. | ||||||||||
Alertați‑vă iPhone‑ul. | Consultați Localizarea iPhone-ului dvs.. | ||||||||||
Activați lanterna. | Consultați Utilizarea lanternei pe Apple Watch. | ||||||||||
Activați modul Cinema. | Consultați Utilizarea modului Cinema pe Apple Watch. | ||||||||||
Activați Blocare apă (doar pentru Apple Watch Series 2 și modele ulterioare). | Consultați Înotați cu Apple Watch-ul. | ||||||||||
Blocați ceasul cu un cod de acces. | Consultați Pornirea și trezirea Apple Watch-ului. | ||||||||||
Selectați ieșirea audio. | Consultați Conectarea Apple Watch-ului la căștile sau difuzoarele Bluetooth. | ||||||||||
Deveniți disponibil(ă) pentru comunicare prin Walkie-Talkie. | Consultați Utilizarea aplicației Walkie-talkie pe Apple Watch. |
Personalizarea centrului de control
Puteți rearanja butoanele din centrul de control urmând acești pași:
Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, apoi glisați în sus pentru deschiderea centrului de control.
Derulați spre partea de jos a centrului de control, apoi apăsați Editați.
Trageți un buton într-un loc nou.
Apăsați OK când ați terminat.
Activarea modului Avion
Unele linii aeriene vă permit să zburați cu Apple Watch-ul (și iPhone-ul) pornite dacă le puneți în modul Avion. Activarea modului Avion dezactivează Wi-Fi, Bluetooth și – la modelele Apple Watch cu conexiune celulară – serviciul celular.
Activarea modului Avion pe Apple Watch: Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apoi apăsați pe .
Solicitare Siri. Spuneți ceva precum: “Turn on airplane mode.”
Activarea dintr-un singur pas a modului Avion pe Apple Watch și iPhone: Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., accesați General > Mod Avion, apoi activați Oglindire iPhone. De fiecare dată când veți comuta la modul Avion unul dintre dispozitive, celălalt dispozitiv se va comuta în consecință.
Atunci când este activat modul Avion, vedeți în partea de sus a ecranului.
Notă: Chiar dacă opțiunea Oglindire iPhone este activată, va trebui să dezactivați modul Avion separat pe iPhone și pe Apple Watch.
Utilizarea lanternei pe Apple Watch
Utilizați lanterna pentru a lumina o încuietoare de ușă aflată în întuneric, pentru a-i alerta pe ceilalți atunci când alergați seara sau pentru a lumina obiectele din jur păstrând totodată vederea de noapte.
Activarea lanternei: Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apoi apăsați . Glisați la stânga pentru a alege un mod: lumină albă constantă, lumină albă intermitentă sau lumină roșie constantă.
Dezactivarea lanternei: Apăsați coroana Digital Crown sau butonul lateral ori glisați în jos din partea de sus a cadranului de ceas.
Utilizarea modului Cinema pe Apple Watch
Modul Cinema previne activarea afișajului Apple Watch-ului atunci când vă ridicați încheietura, pentru a rămâne întunecat în sălile de cinema, la concerte sau alte evenimente publice. De asemenea, modul Silențios este activat, dar veți continua să recepționați notificări haptice.
Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apăsați pe , apoi apăsați pe Mod Cinema.
Atunci când este activat modul Cinema, vedeți în partea de sus a ecranului.
Pentru a trezi Apple Watch-ul când este activat modul Cinema, atingeți afișajul sau apăsați pe Digital Crown sau pe butonul lateral.
Notă: Pe Apple Watch Series 2 și modelele ulterioare, întoarceți Digital Crown pentru a trezi afișajul în mod gradual.
Deconectarea de la o rețea Wi-Fi
Vă puteți deconecta temporar de la o rețea Wi-Fi și, pe modelele Apple Watch cu conexiune celulară, puteți utiliza conexiunea celulară disponibilă, direct din centrul de control.
Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apoi apăsați în Centrul de control.
Apple Watch se deconectează temporar de la rețeaua Wi‑Fi. Dacă aveți un model Apple Watch cu conexiune celulară, conexiunea celulară se activează dacă aveți acoperire. Dacă plecați și reveniți ulterior în locul unde fusese conectat la Wi‑Fi, Apple Watch‑ul se reconectează automat la rețeaua respectivă, cu excepția cazului în care ați optat pentru ignorarea acesteia pe iPhone.
Activarea modului Silențios
Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide Centrul de control, apoi apăsați pe .
De asemenea, puteți să deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați pe Ceasul dvs., apăsați pe Sunete și răspuns haptic, apoi activați modul Silențios.
Sfat: Gând primiți o notificare, puteți tăia rapid sonorul Apple Watch-ului așezând palma peste ecranul ceasului timp de minimum trei secunde. Veți simți o atingere care confirmă activarea modului mut. Asigurați-vă că ați activat opțiunea Acoperire pentru modul mut din aplicația Apple Watch de pe iPhone: apăsați Ceasul dvs., apoi accesați Sunete și răspuns haptic.
Activarea opțiunii Nu deranjați
Utilizați opțiunea Nu deranjați pentru a opri semnalele sonore sau aprinderea ecranului atunci când primiți apeluri sau alerte (cu excepția alarmelor și a notificărilor referitoare la ritmul cardiac).
Puteți activa opțiunea Nu deranjați pentru o perioadă de timp definită sau până când părăsiți localizarea dvs. actuală sau până la finalizarea evenimentului din calendar. Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apăsați , apoi selectați o opțiune: Activată, Activată timp de 1 oră, Activată până diseară, Activată până când plecați și Până la sfârșitul evenimentului.
Alternativ, deschideți Configurări , apăsați Nu deranjați, apoi activați Nu deranjați.
Atunci când este activată opțiunea Nu deranjați, veți vedea în partea de sus a ecranului.
Sfat: Pentru a tăia sonorul atât pentru Apple Watch, cât și pentru iPhone, deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., accesați General > Nu deranjați, apoi activați Oglindire iPhone. În acest fel, de fiecare dată când modificați opțiunea Nu deranjați pe unul dintre dispozitive, celălalt dispozitiv se modifică în consecință.
Localizarea iPhone-ului dvs.
Nu vă găsiți iPhone-ul? Apple Watch-ul vă poate ajuta să-l găsiți dacă se află în apropiere.
Mențineți apăsată partea de jos a ecranului, glisați în sus pentru a deschide centrul de control, apoi apăsați .
iPhone-ul emite un ton pentru a vă ajuta să îl găsiți.
Sfat: Dacă este întuneric Țineți apăsat butonul Alertați iPhone-ul pentru ca acesta să emită și o serie de blițuri.
Dacă iPhone-ul nu se află în raza de acțiune a Apple Watch-ului, încercați să utilizați funcționalitatea Găsire iPhone de pe iCloud.com.
Găsirea Apple Watch-ului
Dacă v-ați pierdut ceasul, utilizați funcționalitatea Găsire iPhone pentru a-i afla localizarea sau utilizați aplicația Apple Watch pentru a reda o melodie pe el.
Utilizarea funcționalității Găsire iPhone: Deschideți Găsire iPhone pe iPhone, apoi apăsați pe ceasul dvs. în lista de dispozitive.
Redarea unui sunet pe Apple Watch: Deschideți aplicația Apple Watch de pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., apoi apăsați Apple Watch în partea de sus a ecranului. Apăsați , apoi apăsați Găsire Apple Watch. În aplicația Găsire iPhone pe iPhone, apăsați Redare sunet.
Dacă nu vă găsiți Apple Watch-ul, puteți și să îl puneți în modul Pierdut sau să îl ștergeți. Pentru informații suplimentare, deschideți Găsire iPhone, apoi apăsați Ajutor în colțul din stânga sus sau citiți articolul de asistență Apple Dacă Apple Watch-ul dvs. este pierdut sau furat.