Ascultarea unui post de radio pe Apple Watch
Aplicația Radio include Beats 1, care oferă emisiuni radio de cea mai bună calitate, muzica cea mai recentă și interviuri în exclusivitate. De asemenea, puteți asculta posturi recomandate, pregătite de experți în muzică. Pentru a asculta Radio, trebuie să utilizați Apple Watch Series 3 sau un model ulterior.
Ascultarea unui radio live
Pentru a asculta un radio live, asigurați-vă că Apple Watch Series 3 sau un model ulterior se află în apropierea iPhone-ului sau este conectat la o rețea Wi-Fi sau celulară, dacă aveți un Apple Watch cu conexiune celulară.
Deschideți aplicația Radio pe Apple Watch.
Întoarceți coroana Digital Crown pentru a derula în partea de sus a ecranului.
Apăsați pe Posturi, apoi apăsați pe emisiunea Beats 1 în curs de redare.
Ascultarea unui post recomandat sau dedicat unui gen
Pentru a asculta posturi recomandate sau dedicate unor genuri, trebuie să fiți abonat la Apple Music.
Deschideți aplicația Radio pe Apple Watch Series 3 sau un model ulterior.
Apăsați pe Posturi, apoi întoarceți coroana Digital Crown pentru a derula posturile și genurile create de experți în muzică.
Apăsați pe un gen pentru a vedea posturile aferente.
Apăsați un post pentru a-l reda.
Ascultarea radioului printr-o conexiune celulară
Pentru a asculta radioul printr-o conexiune celulară, trebuie să utilizați un Apple Watch cu conexiune celulară.
Pe iPhone, accesați Configurări > Muzică.
Apăsați Date celulare, apoi activați opțiunea Difuzare în flux.